Quantcast
Channel: Mamica Pediatru – Irina Costache
Viewing all 246 articles
Browse latest View live

Tusea convulsiva – infectia cu Bordetella pertussis

$
0
0

Concluzii dupa prima garda: viata e frumoasa dupa, sindromul hemolitic uremic bate permanent la usa, iar bolile vaccinabile invadeaza o tara de razvratiti, care se incapataneaza sa creada ca nu se moare din pertussis (tuse convulsiva) si ca diversele internaute cu parfum de piersicute chiar au toate doagele la cap.  Asadar cand un sugar de  3 luni nevacccinat tuseste si tuseste si tuseste poate fi,  in 2016, tusea convulsiva.

Tusea convulsiva este o boala acuta, cu potential de mortalitate extrem de ridicat mai ales in randul sugarilor. Agentul etiologic al bolii este o bacterie, Bordetella pertussis, care traieste foarte putin in aerul respirat, dar se transmite extrem de usor de la persoana infectata la cei din jur. Perioada de incubatie, adica timpul care trece din momentul in care germenele a intrat in organism si pana la primele simptome este de obicei mult mai lung (7 pana la 10 chiar 20 de zile) comparativ cu o raceala obsinuita, desi atentie, la debut, clinic asa pare a fi, o banala viroza.

  • prima perioada a bolii este faza catarala: tuse, rinoree, fara febra sau febra moderata, fara valori de peste 39 grade.  Tusea spre deosebire de racelile banale creste in intensitate, iar la sfarsitul acestei periode, dupa aproximativ 1-2 saptamani, cand nasul de obicei nu mai curge, tusea devine din ce in ce mai intensa si urmeaza
  • faza de paroxisme: tuse in accese, fara efort inspirator, cumva dintr-una in alta, copiii pot dezvolta cianoza in timpul acceselor (se invinetesc), apare lupta/setea de aer. Dupa accesul de tuse in majoritatea situatilor copiii varsa, post efort. Aceasta etapa poate dura intre 2 si 8 saptamani si este momentul critic in care apar cele mai multe complicatii, unele dintre ele ducand si la deces
  • etapa convalescentei este atunci cand ramane doar tusea, nu in acelasi gen de accese dar pe o perioada fabulos de mare, pana la cateva luni.

Cele mai de temut in aceasta boala raman complicatiile, care nu sunt deloc rare, din pacate. Ele sunt mult mai frecvente la copii decat la adulti, peste 30% dintre copii prezinta complicatii:

  • apneea (lipsa respiratiilor): apare mai ales la sugari, cei mici sub 6 luni sunt cei vizati cel mai des. Apare de obicei dupa un acces de tuse, dar din pacate se poate declansa si spontan. La sugarii mici atentie! apneea poate fi UNICUL simptom al tusei convulsive
  • pneumonia: este cel mai des intalnita complicatie a infectiei cu Pertussis, initial ca o manifestare a infectiei propriu-zise, ulterior secundar infectiei bacteriene. Este una dintre cauzele de deces, la necropsie fiind descrise bronsiolite necrotizante, hemoragii intra-alveolare , edeme pulmonare.
  • convulsiile si encefalopatia din timpul tusei convulsive: din fericire mai rare, dar infectia cu Pertussis este asociata in general cu un risc de aparitie a convulsiilor mult crescut
  • decesul: mai frecvent apare la sugari care nu au avut timp sa fie corect vaccinati, rata cea mai mare fiind la cei mai mici de 2 luni

Ce trebuie sa retinem?

  • copiii vaccinati pot face boala dar o forma mult mai usoara si limitata in timp, aceiasi vaccinati adulti sau adolescenti trec prin infectie fara sa stie ca o au
  • analizele de laborator pot fi de ajutor, partial, pentru ca valorile regasite sunt nespecigice: leucocitoza cu limfocitoza ca inorice infectie virala, uneori cu valori mari care sunt sugestive.
  • suspectam tusea convulsiva in urmatoarele situatii:

a) copil sub 4 luni cu tuse, fara febra importanta care tusese fara sa para ca se amelioreaza in timp, care poate sa NU aiba paroxisme (sa fie accese), rinoree (ii curge nasul) care NU isi modifica aspectul, ramane apoasa,  care poate prezenta apnee, cianoza, voma, stagnare in greutate si poate sau NU prezenta paraclinic leucocitoza cu limfocitoza

b) copil peste 4 luni cu tuse , fara febra importanta care are accese de peste 7 zile, cu varsaturi post tuse in toata aceasta perioada, cu  rinoree (ii curge nasul) care NU isi modifica aspectul, ramane apoasa, care prezinta cianoza in timpul acceselor si transpira excesiv intre episoade.

  • laboratorul poate fi de ajutor, asa cum am mai mentionat, nespecific, iar tratamentul trebuie initiat INAINTEA oricarei confirmari etiologice
  • se interneaza majoritatea cazurilor de sugari pentru a preintampina complicatiile, mai ales cele care tin de apnee si de imposibilitatea alimentarii si respectiva  deshidratarii consecutive
  • administrata mai rapid terapia antibiotica scurteaza esential durata bolii si scade transmiterea agentului etiologic la contacti, mai ales ca pentru a primi rezultatele serologice poate fi nevoie si de o saptamana sau mai mult
  • este nevoie de antibiotic, iar antibioticele de electie sunt cele din clasa  MACROLIDELOR: azitromicina, claritromicina sau eritromicina, necesare si contactilor!
  •  vaccinarea completa a tuturor copiilor, iar cei sub 7 ani care au vaccinare INCOMPLETA sa fie vaccinati cu vaccinul DTaP (diftero tetano acelular pertussis) cat mai repede.

Este nevoie de a intelege cu totii gravitatea unor boli asa-zis banale, asa-zis ale copilariei, cu care nu ne-am mai intalnit sau ne-am intalnit mai rar in ultimele decenii tocmai DATORITA vaccinarii, si care emerg cu siguranta tocmai  DIN CAUZA lipsei acesteia. Este nevoie de responsabilizarea juridica a parintilor sau persoanelor care decid pentru viitorul unor copii, fie ei tutori legali, mama, tata, MEDICI de familie sau pediatri, internauti, bloggeri. Si nu am indoiala ca acest lucru nu este departe de a se intampla, poate mai greu la noi, cu siguranta deja in occident (vezi Franta unde parintii raspund legal).

Urmariti filmuletul embed, este unul cu happy-end, insa este plin youtube-ul de povesti in imagini, vorbite de parinti despre copiii lor decedati in urma tusei convulsive, boala prevenibila prin VACCINARE.

 

Post-ul Tusea convulsiva – infectia cu Bordetella pertussis apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.


Cum tratam pediculoza sau despre paduchii la copil

$
0
0


Pediculoza este o afectiune frecventa, mai ales in randul copiilor de varsta scolara, afectand toate paturile sociale, in contradictie cu ceea ce anterior se credea a fi o boala a ˝saraciei si mizeriei˝. Durata de viata a femelei paduche este de aproximativ o luna, ea depunand cate 7-10 oua zilnic. Ouale eclozeaza in 8 zile, fiind necesare alte 8 zile pentru maturarea insectei noi produse. Dupa eclozare oualele devin albe, mai vizibile si mai usor de indepartat.

pediculoza

Paduchele adult este de culoare alba gri, avand gura adaptata pentru a se hrani cu sangele din tegumentul scalpului si zonele adiacente (la ceafa, in spatele pavilionului urechii etc) si picioare adaptate pentru a se putea agata de firele de par. Paduchii nu sar, nu zboara, transmiterea infectiei se realizeaza prin contactul direct cu capul (practic parul) unei persoane infectate. Exista controverse privind transmiterea prin intermediul obiectelor de igiena (perie de par, prosop, lenjeria de pat), multe studii sustinand putin probabila contaminarea, intrucat un paduche in afara scalpului poate trai pana la 55 ore apoi moare prin deshidratare. Cu toate acestea ramane obligatorie folosirea produselor de igiena persoanala de catre o singura persoana.

Cum diagnosticam pediculoza? Nu exista nici o analiza speciala, simpla examinare cu ochiul liber stabileste diagnosticul. Pentru certitudine si evidentierea si paduchilor vii se recomanda pieptanarea cu un piepatane cu dinti fini umezit anterior (se poate folosi balsam pentru a facilita pieptanarea). Simpla vizualizare o oualelor (lindeni) nu stabileste dignosticul de pediculoza, este necesara evidentierea si a femelei vii, pentru a evita supradiagnosticarea si tratamentele in exces.
 

Cu ce tratam? Sunt nenumarate substante anti-paduchi, majoritatea chimice, cu actiune topica(locala) dintre care amintim cele mai importante: permetrina, malathionul, alcool benzilic, ivermectina. Aceste produse se gasesc in farmacii si se aplica conform prospectului, respectand insa si cateva reguli generale:

  1. este de preferat spalarea parului sa se faca intr-o chiuveta si nu intr-o cada pentru a limita contactul substantei cu pielea tegumentara
  2. nu se aplica balsamuri pe par inainte de administrarea oricarui tratament
  3. se prefera apa calduta si nu fierbinte pentru a limita vasodilatatia si a creste absorbtia chimicului

 

Alte terapii incercate cu succes de-a lungul vremii sunt aplicarile de dimeticona, lindan, trimetropim-sulfametoxazol, detergenti sinteti si o serie de metode fizice. Unele produse uleioase (uleiul de masline, untul, petrolul, benzina) sunt deseori folosite in incercarea de a omori paduchii prin sufocare. Cu toate acestea multe studii arata ca aceste produse sunt partial eficiente. Benzina/kerosenul sunt extrem de inflamabile si nu ar trebui folosite in tratamentul pediculozei capului.

 

Dimeticona este utilizat pe scara larga in Europa pentru tratarea pediculozei capului si l-am regasit in numeroase produse dedicate comercializate in Romania. Dimeticona este un material non-pesticid, pe bază de silicon si se crede că acționează prin acoperirea paduchilor si afectarea capacitatii lor de a gestiona apa.

Foarte cunoscutul sampon lindan nu este recomandat pentru tratamentul  infestarii cu paduchi,  deoarece acesta a fost asociat cu efecte adverse neurologice majore (convulsii sau chiar deces, fiind un produs organoclorurat). Medicamentul este interzis in SUA, dar se comercializeaza in continuare in Europa si ar trebui folosit doar ca un al doilea tratament la pacientii care nu pot tolera alte terapii sau cu esecuri in tratamente anteriore pentru paduchi sau scabie.

 Metoda clasica prin pieptanare, ca si metoda unica are rezultate modeste. Sunt necesare sesiuni numeroase la fiecare doua trei zile si se continua inca 2 saptamani dupa ce ultimul paduche viu a fost gasit. Otetul sau alte balsamuri folosite nu au eficienta dovedita clinic. Cel mai important aspect in gestionarea unei astfel de situatii de catre parintii unui copil infestastat cu paduchi este constientizarea situatiei si aplicarea masurilor corecte. Acestea includ o actiune energica si agresiva, repetate sedinte de pieptanare si eliminarea a lindenilor, aplicarea solutiilor special dedicate pe care le pot procura din farmacii (nu benzina, kerosen etc), spalarea lenjeriilor si aplicarea solutiilor utilizate in preventie de catre toti membrii unei familii. 

Post-ul Cum tratam pediculoza sau despre paduchii la copil apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

Iubire de frate

$
0
0

Eu nu am frate si nici nu am cum sa mai am unul. Si nici nu am simtit nevoia sa aiba Andrei un frate de vreme ce nu stiu cu ce conopida de sentimente se mananca si frateala asta. In plus Radu are un frate, dar nu sunt extraordinar de apropiati, desi daca e sa las la o parte ´invidia´de a nu avea un frate, da la orice nevoie exista un frate. La orice Craciun sau Paste sau zi de nastere exista acolo un frate. Si daca ii/le vine si lui/lor gandul cel bun s-ar putea din 2 frati si copiii lor sa umpli o casa la orice zi de nastere.

Si a fost sa fie diferit. Vlad (am scris aici cum a aparut el) exista in viata noastra pentru ca in subconstient il doream si eu, DAR in practica l-a dorit Radu. Cred si acum ca daca era dupa mintea si incalceala mea din cap cu garzi/spitale/posturi si mai ales (ne)posturi Vlad era o himera si azi. Si uite asa a aterizat mogaldeata pufoasa in bratele noastre. Si si-a facut din plin simtita prezenta.

De 1 an si 9 luni ne tatonam noi cu el si el cu noi. E un copil vesel, cred ca oricine il vede pe Vlad despre asta poate povesti in primul rand. E foarte vesel si plin de energie. E tonic si are mereu o fata de poznas. Are momente cand ne scoate din minti si ne pune la podea pe toti trei. Si e lipit de Andrei. Atat de lipit cum nu intelegeam si nu simteam.  Pana la dinozaur.

Dinozaurul este de fapt un gonflabil crocodil cu o ´gura mare˝  care face de cativa ani incoace deliciul lui Andrei. Este genul de gonflabil in care s-ar juca infinit, pentru ca momentul acela in care se inchide gura dinozaurului si ramai agatat printre dintii mari de plastic il distreaza grozav. Nu si pe Vlad care pret de 20 minute cat Andrei s-a scalambait de fericire a urlat necontenit. Initial am crezut ca isi doreste si el, dar ne-am lamurit repede cand a ramas agatat de mine la orice incercare de apropiere. Asa am inteles ca se teme pentru el. Asa am inteles ca acolo iubirea de frate se sadeste dintotdeauna si trece de cuvinte sau explicatii. Ca este un tot pe care il daca stii cum sa il ocrotesti, nu are cine cum sa il darame vreodata. Asa am inteles ca dinozaurul care ´inghite´alti copii nu il intereseaza de vreme ce Andrei e in siguranta langa el. Asa am inteles cat de mare e afectiunea asta de doar 21 luni cand s-a linistit stiindu-l, vazandu-l si atingandu-l pe Andrei.

Singur fara Andrei cateva zile a fost un cosmar. Asa ne-am dat seama o data in plus ca e mult mai bine in doi. Ca ei doi atat cat poate acum Vlad sa se joace cu Andrei, dar mai ales Andrei sa il accepte si inteleaga pe Vlad este de fapt rutina noastra zilnica. Am inteles ca ei doi sunt si raman impreuna. Ca Andrei isi mai aminteste cum era inainte cand toata casa ii apartinea  este adevarat. Dar pentru Vlad nu exista casa fara fratele mai mare. Nu exista zi fara sa il mangaie sau fara sa il impinga. Fara sa se contreze pe jucarii.  Dar mai ales fara sa il iubeasca. Ne-am imaginat cele 5 zile fara Andrei ca fiind mult mai usoare pentru noi, care 6 ani am gestionat un singur copil. Da, dar alt copil. Si nu doar pentru ca Vlad este atat de diferit de Andrei, ci  mai ales pentru ca Vlad nu stie sa …existe fara Andrei.

Linistea s-a reasezat din secunda in care am parcat masina in fata Garii de Nord si i-am spus…hai la Andrei! A zbughit-o de langa mine si l-a cautat cu privirea aproape disperat in multimea de oameni care incarcati de bagaje coborau din tren. Si s-a oprit razand din toata inima…la el in brate. Si inima mea s-a oprit atunci pentru o secunda in plus si am capturat pentru totdeauna imaginea aceea a fericirii lor impreuna. Daca puteti nu lasati un copil fara un frate. Tocmai i-ati oferi cadoul de neuitat al intregii lui copilarii.

PS: multumesc Radu pentru tot. Te iubesc infinit…

Post-ul Iubire de frate apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

Si pediatrii alapteaza

$
0
0

A fost saptamana alaptarii si au curs feed-urile cu articole despre/ce/cum/cat/unde sa alaptam.  Am fost plecata din Bucuresti si as fi zis ca bine-a fost pana acum 72 de ore cand m-a pus necuratul sa cad prada unor amintiri din copilarie si sa incerc eu si intreaga familie niste placinte gatite de niste bunicute simpatice din satul Chiscau, la intrarea in Pestera Ursilor (da, in Romania m-am dus). Am intrat oameni si am iesit ne/oameni pentru ca a urmat cea mai crunta toxiinfectie alimentara din viata mea si a baietilor mici, spre agonia si disperarea sotului meu care a trebuit sa ne suporte.  Si cu siguranta nu as fi povestit, ca nu-i nici o bucurie nici macar sa-mi amintesc de cate ori s-a varsat in acea zi si urmatoarea noapte, dar trebuie sa spun ca da, alaptarea a fost pentru Vlad cheia spre a scapa de spitalizare. Ma pregatisem temeinic dupa vreo 6 ore de obnubilare si somnolenta sa plecam catre spitalul din Oradea, dar din fericire eram atat de deshidratata incat nu ma puteam misca nici macar catre camera de garda.

Dar stiu ca l-am alaptat. Ceaiul nu ii trebuia, apa o varsa cu brio, dar laptele meu se pare l-a dus catre a doua zi dimineata cand a primit sarurile de rehidratare si …covrigi. Si stiu da, am vrut sa renunt de 162353 de ori numai in ultimele 3 luni. Nu stiu ce ii mana in lupta pe alaptati sa vina la pachet cu nesomn si treziri de cate ori poftesc cate o gura nu mai mult, ca asa se simt ei bine. E greu oameni buni sa aduni de 1an si 10 luni ZERO nopti dormite cap coada. ZERO!  E frumos si am spus-o de nenumarate ori, dar e solicitant si obositor.

Si am citit despre petitii pentru alaptatul in public si despre branduri de lapte care sponsorizeaza campanii pro-alaptare, trimitand deci un mesaj in subconstientul mamelor.  Si poate as tacea si mi-as vedea in continuare de alaptatul meu, fiindca da, si eu sunt mama de doar doi si am adunat cam/doar 34 luni de alaptat copii. Daca nu as fi si medic. Daca nu as vedea si reversul medaliei si inca de atatea ori din pacate.

Sa le luam pe rand: alaptatul in public ce inseamna? Inseamna atunci cand bebelusului ii este foame. Inseamna atunci cand trebuie linsitit cumva nu? Inseamna atunci cand nu suntem numai noi doi cu copilul si trebuie sa suga nu? Inseamna crearea de camere speciale pentru alaptat in spatii publice, altele decat la toaleta. Perfect de acord. Cred ca nimeni nu mi-a ingradit vreodata in cele 34 (treizecisipatru) de luni alaptarea copilului meu in acesta tara. Stiu ca de fiecare data am cautat un loc ferit pentru ca ASA SIMT EU, probabil nu toata lumea. Ca asa cred ca eu, ca ii place sa ma simta linistita si dedicata lui doar. Si asta eu i-o pot oferi daca sunt cumva ferita de ochii lumii. Si daca nu poti? Nu poti, nu ai unde sa te ascunzi si copilul trebuie linistit?

alaptat

Vedeti voi aceasta poza? In aceasta poza Vlad suge. Acum 3 zile. Vedeti? Nu? E bine. Despre asta este vorba. Putem alapta in public, dar ostentatia nu aduce nici un plus valoare. Nu suge mai cu spor, nu este copilul mai fericit si nu primim nici aplauze sau dimpotriva priviri negative. Poate nu inteleg eu exact despre ce este vorba in alaptatul in public. Cred ca orice comentariu negativ legat de alaptatul in public tine de educatia omului care o face. Cred ca nici o lege nu va opri marlanul sa priveasca sanul unei femei expus in public altfel decat vrea el sa o faca. Cred ca mojicul tot va privi acest tablou ca pe unul sexual si indent. …si atunci evit. Gasesc solutii si in public sa-mi alaptez copilul si sa evit privirile. Pentru ca SE POATE si pentru ca VREAU asta, pentru ca SIMT asta. Pentru ca omul ramane totusi un animal social, subjugat unei societati imperfecte si perfectibile, dar cu niste reguli si dogme nescrise.

Si laptele praf. Paragraful acesta il voi dedica pacientei mele doamna R. care acum mai bine de 3 luni a venit sa ma cunoasca inainte sa nasca. O fetita minunata pe care a dorit din toata energia ei sa o alapteze. Pe care a alaptat-o exclusiv 2 luni daca nu mai mult. Pentru care a chemat nu unul, ci nu stiu cati consilieri in alaptare. Care s-a luptat cu sotul ei care devenise extrem de ingrijorat pentru ca la 2 luni sugarul luase vreo 350 grame in greutate (in 60 de zile!) si doar 4-5 cm (din 9-10 asteptati). Am petrecut ore intregi in cabinet jongland catre mintea si sufletul ei, incercand sa caut solutii acceptabile pentru amandoua. Am convins tatal sa acorde nu a doua, ci a noua sansa alaptarii exclusive. S-au dus din proprie initiativa si au taiat frenul lingual al copilului la nu stiu ce clinica. Rezultatul: ZERO. O familie dezbinata emotional, o mama epuizata care isi vedea visul distrus si un tata aproape la limita rabdarii temandu-se pentru siguranta fizica a copilului. Si a venit momentul acela in care am taiat pisica in doua si mi-am impus punctul de vedere pentru ca medicul din mine raspunde JURIDIC atunci cand lasa un copil nemancat. Si cand viata lui poate fi pe termen lung pusa in pericol. Imi pare rau ca sunt de acord cu faptul ca exista firme de lapte praf care sprijina alaptarea.

Cazul de mai sus nu este o inventie. As fi vrut sa fie. Dar doamna R. exista si se bucura acum de o fetita care mananca bine mixt, deci zilnic cele doua au momentele lor de iubire la san.

De luat acasa:

  • majoritatea femeilor care DORESC vor PUTEA alapta exclusiv
  • majoritatea femeilor care DORESC sa alapteze au nevoie de ajutor/ de incurajare/sfaturi in primele zile/saptamani de dupa nastere
  • EXISTA femei, cum este doamna R. care nu pot alapta exclusiv oricati consilieri/pompe/la leche league/muls/nemuls/fren/ nefren ar face. Doamna R. a avut TOATE conditiile pentru a alapta exclusiv, chiar din prima clipa de viata a fetitei
  • moderatia ramane cheia in orice masura de puericultura care vizeaza mama si copilul, nici o parere catre o extrema sau cealalta nu aduce plus valoare
  • nu sunt consilier in alaptare, sunt pediatru. Suntem multi care am dori sa stim mai multe si o facem prin autoeducatie. Nu stiu statutul juridic al consilierilor, stiu insa multi colegi care ne-am dori sa putem participa la unele cursuri care ofera certificari, dar care, si imi asum acesta fraza, au preturi uriase pentru niste salariati obisnuiti. Probabil in timp merita investitia, dar cred ca intr-o tara care se doreste pro-alaptare este corect sa spunem ca nu toti pediatrii suntem consilieri in alaptare deoarece …..COSTA.

Voi lasa ultima fraza a acestui articol unei doamne norocoase. Este un sms primit la ora 21.45 , joi 4 august 2016: ” si fiind saptamana internationala a alaptarii vroiam sa va multumesc mult pentru ca m-ati ajutat pe partea asta. Sunt o mamica tare fericita ca am reusit sa-mi alaptez puiul si el e un bebel foarte fericit de la laptic. 🙂 Va multumim mult!!!” Am transcris si semnele de punctuatie si emoticonul. Sa mentionez doar ca bebelul este un flacau de peste un an :).

….inainte de a naste cu 3  zile o colega pe care o respect enorm, un pediatru grozav mi-a spus ca probabil voi alapta 3 ani. Am contrazis-o vehement. Sotul meu m-a intrebat acum cateva zile care este recordul……Bucurati-va de alaptat cat puteti. Si da, mi-a asum, daca nu puteti, fiti fericite ca exista alternative. Chiar daca poate fi un mesaj in subconstient, cui nu-i place sa aiba o plasa de salvare la indemana? Si din experienta mea ca si pediatru, uite ca se adunara peste 10 ani deja, nu fix din cauza asta renunta. Cele care renunta (excludem aici motivele medicale sau greselile grosolane din maternitati in care mama nu este deloc, deloc sustinuta) o fac majoritatea pentru ca ASA VOR. Pentru ca atata POT. Si eu am datoria morala, umana si obligatia JURIDICA sa le sustin.

Post-ul Si pediatrii alapteaza apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

Remedii naturiste in alergiile respiratorii la copil (P)

$
0
0

Nu exista zi la cabinet sa nu fiu intrebata si pana la urma, sa ma intreb si eu de ce exista atatea alergii? Pe vremea noastra sau a bunicilor nostri erau oare? Sau nu erau diagnosticate? Sau nu erau tratate? Sau nu erau? Si daca nu erau ce le mana in lupta acum de sunt peste tot, fie ele cutanate , respiratorii, alimentare? Cum de aproape orice panel de alergii recoltat are cateva valori pozitive?

Ce spun datele din literatura? Aproximativ 34,1 milioane de oameni din Statele Unitele ale Americii au fost diagnosticati cu astm, iar prevalenta bolii in aceeasi tara a crescut cu mai mult de 75% fata de anii 1980-1990. In lume peste 130 milioane de cazuri de astm au fost diagnosticate, prevalenta fiind de 8-10 ori mai mare in tarile dezvoltate fata de cele in curs de dezvoltare, iar in marile orase de asemenea mult mai frecvent se stabileste un diagnostic pozitiv decat in mediul rural.

In majoritatea cazurilor astmul se diagnosticheaza sau mai corect se suspicioneaza inainte de 5 ani, in mai mult de 50% cazuri primele simptome aparand chiar inainte de 3 ani. Dintre acestia 20% au wheezing tranzitor si asociaza doar infectii de tract respirator superior, iar 60% nu mai dezvolta simptomatologie specifica astmului dupa varsta de 6 ani. Cumva asadar cei cu numeroase bronsiolite si pneumonii cu componenta obstructiva in prima copilarie sunt mai protejati, avand sanse reduse sa dezvolte astm. Cei care dezvolta wheezing si simptomatologie alergica dupa varsta de 6 ani au un risc mare de a fi diagnosticati cu astm bronsic.

Dar simtomatologia zilnica sau saptamanala mai ales in randul sugarilor si copiilor mici, cea care sperie parintii, cea care aduce parintii la medic supara! Majoritatea bolilor respiratorii sunt cauzate de virusuri, nu de bacterii. Virusurile sunt cele care duc la aparitia bronhospasmului (mai pe intelesul tuturor atunci cand bronhiile se inflameaza apare un micsorare a diametrului acestora si in consecinta aerul patrunde mai greu). Bolile respiratorii din prima copilarie sunt frecvent insotite wheezing, simptomatologie asemanatoare astmului bronsic. Crizele nocturne de tuse, senzatia de lipsa de aer sunt motive de panica pentru parinti, care folosesc frecvent medicatie bronhodilatatoare si cortizonica, fie inhalator, fie pe cale orala, fie in cazurile de urgenta chiar si injectabil in mediu spitalicesc. Multi parinti cauta solutii pentru a preveni aceste situatii, devin nelinistiti in ceea ce priveste efectele adverse mai ales a medicatiei cortizonice.

allerdep2Allerdep poate fi o optiune. Este un fitoextract sub forma de sirop, bun la gust (da, da pare greu de crezut dar am gustat cam tot ce recomand pacientilor, am si testat ca si mama destule pe proprii copii), avand actiune de drenare, antiiflamatoare si bronhodilatatoare asupra sistemului respirator imbunatatind raspunsul organismului la agentii alergeni. Am descoperit cum fiecare componenta din Allerdep are o actiune antiiflamatorie sau antialergica demonstrata prin studii si prin proba timpului.

Coacazul negru este vedeta preparatului avand actiune cortizon like  si antiiflamatorie, crescand nivelul de corticoizi din organism (da, avem deja cortizon in organism) si avand actiune in activarea raspunsului antiiflamator din procesele alergice. Alaturi de coacaz se gaseste macesul (eficient in inflamatiile locale RECURENTE), vitamina C continuta avand efect antiioxidant.  Lemnul dulce inhiba atentie! eliberarea de histamina (cunoscut fiind faptul ca in starile alergice exista o scadere a actiunii diamino-oxidazei, existand un dezechilibru intre histamina acumulata in organism si capacitatea de degradare a acesteia), avand actiune spasmolitica, antiinflamatoare si evident antialergica. Extractul de ginkgo  alaturi de cele de urzica si menta actioneaza asupra musculaturii netede direct (deci asupra bronhiilor) avand efect spasmolitic, dar si antialergic, antiinflamator. Gingko inhiba bronhosconstrictia dar are si un efect antistmatic mai ales prin inhibarea degranularii neutrofilelor si scaderea toxicitatii mediate Ig E. Arinul negru actioneaza in toate fazele procesului inflamator al mucoasei tractului respirator fiind util in rinita si in bolile respiratorii superioare (rinosinuzite, rinofaringite, traheobronsite).

Ce spun studiile producatorului? Ca Allerdep de la dr. Phyto reduce semnificativ episoadele de tuse in patologiile respiratorii la copii, cu pana la 93.5% in 8 zile de tratament datorita actiunii bronhodilatatoare si de drenare a sistemului respirator, ca este eficient, sigur si foarte bine tolerat.

Intr-o lume din ce in ce mai plina de produse sintetice ma bucura un produs bun care incearca sa ne readuca…de unde am pornit. Daca vreodata medicul pediatru sau medicul de familie vi-l recomanda, poate ca merita incercat. Are toate premizele sa nu dezamageasca.

Sanatate maxima!

 

Post-ul Remedii naturiste in alergiile respiratorii la copil (P) apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

Despre telefoane mobile si barbati

$
0
0

Atentie spoiler alert sau off topic sau cum vreti voi: acesta nu este un post medical, nici macar unul mamicistic. Dar nu mi-l pot abtine. Creste in creierul meu inca de azi noapte de la 5 dimineata cand fi-miu ala mic, dar care evident devine mare iar si iar s-a trezit. This time el stie pentru ce. Si cum telefonul meu e prietenul meu de 2 ani incoace…ca doar ce sa faci cat el suge, se matzaie, se catzaie, atipeste si se retrezeste. Nu, nu ma joc solitaire desi as putea. Am abandonat si facebookul, ca la 5 noaptea e cam la fel ca la 12 noaptea, lumea normala doarme deh. Raman prietenii nostri DESTEPTI, care tocmai au emigrat in Australia sa ne dea buna dimineata ori din gradina, ori din zoo cu cangurul in brate, ori de pe malul oceanului cica iarna in tricou….

Si azi noapte s-a intamplat ca telefonul meu sa fie MORT. Mah dar mort. Fuge amarutul de Vladut toata ziulica. Dar cum il prinde cum hatz youtube. Si daca nu youtube suna, sms, whatsup (p’ala de l’a inventat l’as spanzura), messenger, cat sa reziste. Si e nou nout oameni buni. Bateria deja tine doar juma de zi. Asa ca azi noapte in disperare de cauza agat telefonul barbatului. Care e fostul meu telefon. Asa-i la noi. El le resusciteaza si nu se plange ca mine ca sunt in moarte clinica. Ba chiar le ofera inca ceva ..ani! de glorie. Asa ca fostul meu, trecut de vreo 3 ori prin service dormea linistit la …96% baterie. Si-l iau. Moama ce avere. Anyway ce e nou la el, la husband este ca de cand il are a descoperit si el whatssupul. Si messengerul ca era deja instalat. 😀 . Ba o perioada de timp nu stiu cum a fost cu sincronizarile si cu cloudul dar vedea cam tot al meu. Like poze cu caca si bube pe corp si altele din acelasi range. Teoretic le vedea. Cred ca era de fapt un scroll instantaneu. Oricum cu tehnologia asta moderna cred ca devine foarte greu cu amantlacurile. Ca am impresia ca orice miscare o faci, cineva sigur o urca in cloud sau are o arhiva sau un gps sau o ceva acolo sa stie ca ai fost:D. Uite de ce nokia 3310 era o optiune mai buna!

telefon

Sa revenim la telefon. Mentionez in apararea mea ca in 20 (douazecideaniinoiembrie20) nu i-am controlat niciodata (NICIODATA) nici macar din curiozitate mailul sau sms-urile sau telefonul sau orice.  E pana azi noapte spre dimineata. Si m-am tavalit de ras. Deci e in vreo..cateva, sub 5 grupuri. In 2 e si nevasta-sa adica io. Alea nu m-au interesat :D, normal. E in grupul de fotbal, unde nu-s decat masculi feroce se intelege, discutiile sunt mai ample. Inteleg ca se aduna saptamanal o mana buna de barbati, nu i-am vazut, nu ma lasa :D, care se cunosc inlantuiti. Adica unii pe altii, dar nu toti cu toti. Nu conteaza la sfarsit cine care vine, important este sa alerge dupa balon. Ba, de curand am auzit ca se intolesc cu niste veste colorate care se plimba de la unii la altii si la altii si anterior la altii si ulterior la altii….cumva ca si cand noi femeile ne-am schimba de la unele la altele hai nu pijamaua, dar un capotzel asa. Alea care poarta, io nu. Discutii ample si lungi: intrati pe la intrarea aia, iesiti pe dincolo, sal, sal, cf, vii, nu vii, trece-te in excel sau google drive ca e pe telefon nah, vin 93% , am anulat, ai patit aia 7%, da man sunt bine.

Grupul de la job e si mai fan: neata, neata, pa, pa,ba vezi ca intarzii, pe unde esti frate, mai un banc, porcos normal, la care rad toti, majoritatea barbati de se tavalesc. Stiti voi emoticonul de tavalit. Ala! Apoi ati plecat? da! toti? da! ati incuiau? pai nu e incuiat? cum ies? da cu capu’ sau suna pe y.

Grupurile mele contin fraze de 2 m lungime 7 latime.Intrebari pe 4 randuri. Barfe pe 15. Interminabile. Comentarii si discutii. Pareri despre ce si despre ce nu vrei. Emoticonuri lungi si siropoase. Ursuleti cu inimoare, sticle de sampanie, planuri si ganduri intime sau nu. Despre iubiri si neiubiri, despre caca copii si pipi copii, despre kilograme si plansete bocete. Despre haine si pantofi. Despre ORICE. Nu ca el/ei: despre…NIMIC.  Barbatul este o specie de om uniloculara. De multe ori imi lasa impresia ca orice ai zice el aude selectiv. Intra cum intra masina noastra anii trecuti : in protectie. Si atunci nu mai functiona aerul conditionat. Eh, asa cred ca e si la ei. Nu ne mai aud. Nu aud nici ca febra, nici ca ne-am trezit de x ori noaptea. Adicatelea e de 2 ani, ce e nou? Lui sa-i spui simplu, scurt, la obiect in 2 cuvine nu fraze, ce e nou, important. Adica ce merita 2mm cubi din creierul lor pretios. Nu avem paine. Nu avem paine azi. Asta nu penetreaza. Nu avem paine azi, te rog sa cumperi. Nu penetreaza nici asta, e lunga fraza, te-a pierdut la jumatate. Ai doua variante: una din vorbe unde nu ai certitudine: ia paine azi! sau una din scripte unde verifici daca e „seen” in telefon: pls ia paine! fara desene si emoticoane in plus ca iar il pierzi.

De asta il iubesc. Pe el. Sunt misto asa uniloculari. Ne echilibreaza. Cam cum ar arata o lume numai de femei? Va spun eu…ar fi un zgomot infernal. Enjoy week-end si inchideti smartphonurile. Viata e mai roz dincolo.

Post-ul Despre telefoane mobile si barbati apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

Intoxicatia cu nitriti la sugar

$
0
0

In noaptea acesta/dimineata pentru voi,  un articol scurt despre o boala grava: intoxicatia cu nitriti la sugar. Cand in secolul 21? Cand toata lumea bea  apa imbuteliata? Cand nu exista mama sa nu iti spuna cum prepara laptele doar cu apa plata la sticla/bidon? Da, se intampla. Se intampla inca, mai ales in zone rurale sa fie folosita apa de put la prepararea alimentelor sugarului. Exista inca in acceptiunea mai ales a bunicilor ideea ca apa „de izvor” din curtea lor este mai „curata” decat ce li se vinde la magazinul din colt. Asta intr-o epoca in care traim la limita legii, cand multi posesori de fose folosesc tot santul pentre deversarea dejectelor, iar panza freatica este imbibata de bacterii toxice. Dar nu e doar apa de put. Printre cauzele intoxicatiei cu nitriti, care duc la aparitia methemoglobinemiei (compus toxic organismului, in locul hemoglobinei transportoarea necesarului oxigen) sunt enumerate: intoxicatia cauza de  produsii care contin anilina (se vopseau patuturile cu astfel de compusi), administrarea sulfamidelor (esternul biseptol) inainte de 3 luni, folosirea cremei EMLA care contine anestezice(lidocaina si procaina) in cazul sugarului mic, monoxidul de azot inhalat sau…metoclopramidul, utilizat in combaterea starilor de greata si a varsaturilor.

Ce se intampla daca un copil primeste nitrati din apa de put o perioada mai lunga de timp: apare cianoza, imposibilitatea oxigenarii creierului. Clinic este vorba de un sugar sanatos, fara boala respiratorie sau cardiaca, care dezvolta BRUSC cianoza (se invineteste) generalizata cutaneo-mucoasa si stare generala modificata. Pacientul este de obicei un sugar mic sau prematur, cu varsta sub 3 luni, care frecvent are tulburari digestive acute. Transformarea nitratilor in nitriti are loc tocmai sub actiunea bacteriilor din tubul digestiv, iar la sugarii foarte mici poate produce methemoglobinemii fatale. Cantitati mari de nitriti sunt inca folosite ca si ingrasaminte pentru culturile de morcov si spanac, iar simpla stocare a supei de morcovi in frigider peste 12 ore induce proliferarea florei bacteriene si transformarea nitratilor in nitriti toxici. Cianoza este rezistenta la oxigen, practic desi traduce lipsa acestuia, administrarea inhalatorie a oxigenului pe masca sau canula nu rezolva situatia.

Odata cu aparitia cianozei parintii se alerteaza si solicita ambulanta sau se adreseaza celui mai apropiat spital. Incercarea de punctie venoasa ofera de obicei si diagnosticul clinic, inaintea testelor de laborator. Sangele din intoxicatia cu nitriti este CIOCOLATIU. Am avut ocazia sa vad de doua ori astfel de situatii, prima dintre intamplari cand eram inca studenta, iar imaginea eprupetei colorate atat de particular nu se uita. Tot ceea ce se intampla intr-un astfel de caz este o urgenta si se masoara in timp limitat. Daca la o valoare de pana in 20% a methemoglobinei din hemoglobina totala clinica este dominata de cianoza si sangele ciocolatiu, la peste 45% se instaleaza convulsii, insuficienta circulatorie, tulburari de ritm cardiac si coma.

nitriti

Ps: da stiu, nitritii in solutie au o culoare divinaaaa, imi amintesc din Facultatea de Chimie, era o placere sa ii privesti. Dar … atat.

Tratamentul este agresiv, presupune OBLIGATORIU spitalizare si administrarea antidotului care este albastru de metil steril, intravenos. Reversibilitatea in majoritatea cazurilor este spectaculoasa, discutam despre rarele situatii in care apare esecul tratamentului atunci cand la o ora de la administrarea toxicului nu s-a obtinut oxigenare corespunzatoare.

Intoxicatia cu nitriti este o afectiune GRAVA, cu potential fatal, de aceea bautul apei imbuteliate trebuie sa fie o regula in cazul tuturor sugarilor. Pentru primele luni de diversificare se insista pentru prepararea alimentatiei SEPARAT de mancarea adultilor si mai ales ZILNIC pentru evitarea oricaror posibile complicatii. Intoxicatia cu nitriti in Bucuresti 2016 nu este o poveste din cartile vechi de pediatrie, exista inca din pacate la camerele de garda ale spitalelor de urgenta.

Post-ul Intoxicatia cu nitriti la sugar apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

O toamna fara raceli (P)

$
0
0

Acum o saptamana imi luam adio de la vara constienta fiind ca la ora 20 nu voi mai simti 27 grade decat peste …un an. Dar nici chiar asa. Parca de 7 zile mocaneste dar sigur ploua intr-una, doar doar sa inteleg odata pentru totdeauna ca de ziua mea nu vine primavara. De 3 saptamani racelile ne tin in sah mat. Un examen pe care la momentul in care voi cititi eu il voi fi dat deja (la cat stres am acumulat basca daca mai conteaza rezultatul…) mi-a gasit punctul slab pe langa cele x nopti nedormite (unde x tinde la 7-8 in ultimele 14 zile).

Pentru prima data in multi ani de inhalat si stropit cu muci zilnic sau aproape zilnic m-am declarat invinsa.  Pentru prima data in multi ani mi-am reamintit ca si adultii fac febra, iar  durerea in gat batea cu brio prima ridicare din pat de dupa cezariana.  Si nu m-am lasat. M-am incotosmanit cu rabdare, ibuprofen si paracetamol, ceai cu t(l)amaie si miere si….dupa ce bolesnita si-a facut mendrele 48 ore m-am declarat gata sa inving. Rumegam un gand fericita ca eu am luat de la copii, dar ca fiind prea stresata am facut o forma nasoala. Aiurea. Dupa 72 ore de la debut si indata ce incepusem sa zaresc luminita de la capatul…creierului meu prajit….am fost inundata de muci, tuse, varsaturi si o noapte bec. Prima victima: copilul mic. A doua zi zombi am consultat 7 ore la rand. Eram in deriva.  Visam sa dorm cu ochii deschisi.

Acasa dupa 24 ore a doua victima: copilul mare. Muci muci ….as putea repopula vreun lac secat din tara asta cu tonajul de muci expectorat saptamana asta de plozii din dotare. Nu ca eu as fi fost mai breaza. Victorios Radu ne priveste de pe margine. Inca. Pentru ca dupa alte 24 ore a treia victima: bunicul. Ramas fara voce se declara invins. Sigur am adus eu acasa (ntzz am fost in concediu medical nu aveam cum) cel mai cumplit barzaun de la cabinet. Unul nasol. Ceva groaznic.  Se jura ca asa rau i-a mai fost cand se anunta la TV despre gripa aviara. Sau porcina nu mai stie. Oricum e clar epidemie si nu scapam usor.

Saptamana asta imbatranesc o data in plus. Nu ca nu as fi imbatranit in ultimii 3 ani (2 de Vladut plus sarcina) cat ceilalti 10 inainte. In dar de ziua mea am mai primit cateva nopti albe, aspirat mucii tutuor, pregatit diverse combinatii cat mai inedite de aerosoli. Si cand credeam ca vad iar luminita si ma imaginam glorioasa in ziua examenului, tencuita si gata sa ies din lume, dupa ce ultimele cruste de la baza nasului aproape disparusera…ntzzz lovitura finala. O minune de ciorchine rasare inofesniv urmare a intregului balamuc imunitar din ultimele saptamani. Maria sa virusul herpetic a invins. Pentru prima data in viata mea cautam azi innebunita aciclovir. C’est la vie madame!

Si pentru prima data in 1232 de ani m-am hotarat sa le dau totusi ceva. Ceva salvator „de imunitate”, doar doar ….Nici nu mai conteaza daca vreodata le-am mai dat sau nu, e deja prea mult. Mai urmeaza sa tamaiem casa si avem tabloul complet :D, ca luminita tot nu o vedem. O sa va povestesc de ce am ales Virodep. Fiindca produsul vorbeste pe limba lui, parca intelegand nevoia mea: ” Eficient în infecții respiratorii de origine virală și bacteriană, scurtând durata și severitatea infecțiilor și prevenind complicațiile bacteriene. Eficient atat in perioada acuta, cat si in perioada de vulneabilitate imunologica. Indicat de la primele semne ale virozei, scurtand perioada infectiilor respiratorii. Fara zahar si fara gluten”.

Este un fitoextract, adica un extras din plante dar si ce plante: Echinacea augustifolia (stiati ca aceasta specie este de fapt unica specie utilizata de indienii americani -remember dr. Quinn?-pentru a combate simptomele racelilor, durerilor de gat sau durerilor de cap), Grindelia robusta (numele este predestinat:), Rosa canina sau celebra Sisymbrium officinale despre care grecii antici credeau ca este un antidot pentru toate otravurile. Planta continuta in extractul de Virodep a fost considerată până în perioada domniei lui Ludovic XIV un remediu sigur pentru pierderea vocii, iar medicina tibetana o foloseste inca pentru a inlatura simptomele toxiinfectiilor alimentare.

Produsul este usor de administrat, se utilizeaza sub forma de picaturi (ieee, adio seringi si kilometri de mililitri) si dupa cum ati inteles il primeste intreaga familie demolata de aceasta toamna razvratita.  Virodep se poate administra de la primele semne ale infectiei respiratorii (ceea ce EU am ratat de data aceasta, lovita fiind de agresivitatea virusului intalnit), dar si in scop preventiv reducand numarul si severitatea infectiilor respiratorii, prevenind complicatiile bacteriene si sustinand sistemul imunitar in perioadele de vulnerabilitate imunologica.

Si daca sambata viitoare va voi scrie un post scurt dar emotional din locul in care vreau sa ajung de ziua mea (nu va spun, secret!) inseamna ca si-a atins scopul. Sanatate tutuor si o toamna fara muci, ca in ritmul acesta eu nu vad nici un pericol in ingalzirea globala sau in secetele prelungite. Doi copii si un adulti rehidrateaza orice cultura:) virala.

Post-ul O toamna fara raceli (P) apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.


Vaccinati-va copiii!

$
0
0

Acum aproape 11 luni, dupa cum Fb insusi ( fb este dupa cum spun prietenii mei fie febra, fie foarte bine, fie Facebook :D) prietena mea buna, the best PR alive cum imi place mie sa ii spun, ma introducea intr-un grup (altul????) vaccinuri si vaccinare, sprijin si clarificari. Primul gand a fost: hmmm, nu are nici o sansa. Nici macar o sansa. Antivax sunt persoane cu convingeri fixe si multe, greu de manipulat si stiu asta din cabinet. Si am obosit. Acum 6 ani cand lansam blogul vedeam in subiectul vaccinarii cate o idee in fiecare zi. Era sa pierd prieteni pentru ca nu am gestionat situatii. (M. D.  I still love you and miss you). Am fost pe rand ingrozita, vehementa artagoasa, am judecat, apoi indiferenta, enervata si din ce in ce mai calma. Am devenit calma când am inteles ca trebuie sa lupt in bucatica mea de teritoriu pentru ca, atat cat pot sa inving. Sa inving idei fixe, temeri si exagerari.

Am inteles, si nu doar eu, ca trebuie sa ne implicam ca sa câștigăm.  Ca trebuie sa ne pese.  Ca nu neg ca cineva probabil traieste bine gratie industriei farma. Dar si gratie industriei auto sau sucurilor carbogazoase sau gumei de mestecat. Dar nu noi cei mici si multi, medici pediatri sau de familie care ne bucurăm ca nu tratăm copii paralizati de poliomielita sau sufocati cu zile de tetanos. Cand inca un caz apare la Bals empatizez cu colegii mei si ne intrebam aproape disperati what next? In facultate nu am vazut nici un caz de tetanos, am invatat boala din cărți. Azi sunt 4-5 cazuri anul acesta de care stiu eu si nu lucrez acolo…..

Ma bucura grupul de vaccinare. Medici voluntar ofera informatii si sprijin. Prietenii mei sunt un exemplu viu de civism, susținând si raspunzand cat de mult pot si ei parintilor sceptici. Aseara tarziu, trecut de momentul inchiderii programului la cabinet o mamica cu idei adunate din internet, via Olivia S. sau piersicuta isi enerva sotul. Nu si pe mine. Sunt sigura ca impreuna vom reusi sa vaccinam copilul si acum, la un an.Asa cum am reusit si cu pacienții anteriori, cu scheme de recuperare si eforturi. Si cu asumari. Da, sunt unul dintre aceia care isi asuma ca vaccinand fac bine. Ma intreb oare cati si cum isi asuma cei care promoveaza nevaccinarea online, prin carti sau mai grav, foarte grav, in cabinete sau spitale.

vaccinare

Ceea ce ne lipseste noua medicilor este sustinerea ministerului.  La modul CONCRET. Este inacceptabil sa ajungem sa convingem populatia si sa nu avem cu ce vaccina. Sa existe sugari in Iasi ajunsi la 6 luni! vaccinati doar in maternitate. (caz concret) . Sa existe copii carora sa li se puna viata in pericol in absenta vaccinului ROR intr-o tara in care epidemia pândeste. Sa avem emisiuni in care sa fie promovat anti-vaccinismul prin prisma unei foste prezentatoare TV frumoasa ce-i drept, dar …..atat. Sa am pacient tocmai iesit din cabinet nevaccinat la 7 ani polio pentru ca s-a schimbat schema si medicul de familie nu ii gaseste Imovax polio. Sa ma intrebe: si eu ce fac? Si eu sa nu am raspuns!

Si da evident mi-am vaccinat copiii. Chiar si cu mana mea:). Si dupa 7 ani juma chiar si de varicela. Nu de alta dar m-am saturat ca fiecare luna iunie sa fie insotita de epidemia de varicela din grădiniță sau scoala si noi sa avem programat concediul la mare. Pentru ca nu sunt adepta celebrei expresii: ´lasa-l domne sa faca boala ca si noi am facut-o si nu am murit´. Pentru ca intamplarile rare sunt rare, dar cand sunt nu le uiti.

Cum nu uit eu intalnirea din parcarea unui supermarket cu prietena mea, medic infectionist in spital. Cum povestea plangand despre un pacient pierdut, un baietel care avusese nesansa ca odata cu declansarea unei boli grave, leucemia, sa faca varicela. Care nu a rezistat perioadei de inductie ( prima parte din tratamentul unei leucemii) pentru ca…avea o banala boala a copilariei. Care lasa organsimul atat de imunodeprimat incat uita sa lupte. Un copil care statea pe o strada pe care eu merg zilnic in drum spre serviciu. Atat de …langa noi. Trebuie oare sa se intample astfel de drame sa intelegem cu totii ca a nevaccina este echivalentul a intoarcerii in timp, cand se murea de amigdalita pentru ca nu se inventase penicilina?

Vaccinati-va copiii! Si atat.

Post-ul Vaccinati-va copiii! apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

Minunea care schimba lumi

$
0
0

Vladut s-a facut mare. Spune ˝Adei, mama s-a dus, tata s-a dus, papa bun bun, pa, pui, nani, che che….˝ Cheche e pisica gri de la Ikea pe care am cumparat-o acum aproape 9 ani in ziua in care nu stiam, dar se sadise in mine prima inimioara de baietel.  Vladut a crescut, dar a ramas raza de soare, energia din casa, bucuria si tavaleala, este un copil energic si plin de viata.

Vladut a aparut in existenta noastra ca sa ne trezim la realitate. Ca sa intelegem, unii dintre noi, cum viata e o minune fara limite, sa reintelegem limitele fericirii si sa le redesenam. Copilul acesta m-a scos din amorteala si neincredere si mi-a adus pofta lui de viata in viata mea. Am inteles ca in 3 eram putini si goi. Ca toata energia noastra canalizata spre Andrei avea nevoie de o inima in plus sa o primeasca.

Acum 2 ani asteptam sa nasc. Nu sunt mandra posesoare a unei nasteri naturale dupa cezariana. Am avut contractii de la 27 saptamani, am avut ajutorul si sprijinul intregii clinici unde lucram si lucrez, a unor asistente grozave. Am consultat cu branula cel putin un sfert din sarcina, am varsat 2 trimestre juma spre trei, am nascut cu niste emotii uriase, am tremurat in timpul anesteziei si singurul lucru pe care mi-l amintesc este vocea lui Carmen, medicul meu, care ma linistea. Stiam ca si ea, ca structural ecografiile arata ceva, dar functional…mereu ramane de vazut. Ca dincolo de medicina este nevoie de miracole si de sansa sa fie bine.

DSC07375

Suntem bine. A fost infinit de greu in acesti doi ani de dupa ce uraganul mic numit Vladut ne-a pus la incercare. Am avut sentimentul ca nu mai putem de 1 milion de ori si de 1 milion 1 data am putut. Am avut sentimentul ca trebuie sa renuntam la tot, la noi 2, la somn, la liniste, la libertate, la comoditate. Andrei a renuntat la jucarii, la spatiu, la timpul exclusiv al lui. Am renuntat la vacante departe, la Legoland sau concerte, la piese de teatru sau filme. A fost greu si frustrant pe alocuri, dar sentimentul de bine il traim numai in 4.

Multumesc omului de langa mine pentru ca a crezut ca se poate. Pentru echilibru si liniste, pentru incredere, pentru suport neconditionat. Pentru ca nu a abandonat niciodata si nu s-a plans niciodata. Pentru ca e un univers de rabdare si cel mai grozav tata din lume.

Minunea de azi a apărut sa mute munti si sa schimbe lumi, sa aduca bucurie in fiecare zi, sa ma invete iubirea de frate, sa ne arate cam cata turatie poate sa duca un singur motor. Minunea care s-a nascut sa stearga tot raul si sa dea putere si incredere. Si a facut -o din plin! La multi ani merme, mama, tata si Andrei te iubesc infinit! 2 ani de Vladut!

 

Post-ul Minunea care schimba lumi apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

Viata cu Murphy sau cand pediatrii pleaca de acasa

$
0
0

Probabil Geneva a vrut sa fie memorabila. Si va fi cu siguranta. Niciodata uitata….Nu stiu daca vreodata ma va mai manca palma dreapta sa plec. Sau daca Murphy va decide ca de fiecare data  cand plec, ceva ceva trebuie sa mearga prost sau foarte prost.

Intai au anulat zborul si m-am trezit nevoita sa schimb la low cost si 2 h juma mai devreme. Apoi m-am urcat in avion si a crapat mobilul. Sigur mobilul meu nou, dar cu ecranul spart s-a gandit ca e bine sa crape atunci trecut de orice posibilitate de recuperare. Si brusc si dintr-o data asa cum se intampla trebusoarele astea in viata. In momentul acela l-am conectat la o baterie externa si tot asa brusc l-am resuscitat. Hai ca merge mi-am zis, si am decolat. Evident ca singurul meu spray descongestionant e acasa si exact in avion m-a lovit obstructia, cat sa ma sufoc la decolare incet si sigur.  Si am ajuns.

Partea frumoasa: Geneva e cea mai friendly tara pentru turistii care se cazeaza la hotel. Inainte de a iesi din terminal, in zona benzilor de bagaje primesti un tichet valabl 80 minute sa te luminezi care-i drumul.  Am vrut sa cobor la a treia statie conform wikitravel, dar soferul, caruia ii mentionasem la urcare numele hotelului m-a chemat inapoi sa mai merg o statie, statie care s-a dovedit a fi mai aproape. Ajunsa la o ora extrem de matinala, ceasul elvetian mi-a transmis cu zambetul pe buze ca poate sa imi ofere o camera contra 40 franci. Pentru 4 ore si ceva am decis, tot cu zambetul pe buza si nedormita ca I will skip that. M-am conectat la wi-fiul hotelului si in 15 minute aveam un traseu configurat in minte. Nu imi dau seama daca un strain aterizat in Bucuresti ar putea face asta in 2 ore. Transportul clar si simplu, legaturile dintre autobuze exacte, traficul fluent, aerul rece ca-n Piatra Neamt….cam asta am simtit ieri dimineata. Ca sa fie treaba si mai simpla, dupa ce platesti o taxa de 3 virgula ceva franci pe zi, primesti gratuit un tichet pentru toate mijloacele de transport in comun pe perioada sederii. TOATE mijlocele. Inclusiv tren, nu si TGV dar nah!

Partea frumoasa in poze:

dsc00032

Cam asa se sta linistit pe bicicleta in spatele tramvaiului. Si nu, nu am vazut sa fie desenate piste. Am vazut doar trafic calm, fluent, civilizat, care nu omoara biciclistii. Daca va uitati cu atentie si comparati, bicicletele noastre sunt fitza pe langa semi-rablele de aici. Dar…merg ale lor.  Nu doar in parc sau week-end.

dsc00022

Un TGV trece pe deasupra. Un fel de autostrada suspendata a trenului

dsc00040

St Peter’s Cathedral. Nu-mi spuneti ca nu va aminteste de Sibiu si de linistea de acolo.

dsc00064

Orasul vechi. Frumos, cochet, curat. CURAT. Acolo jos tavalindu-se prin ploaie 14 copii cu varste intre 1-2 ani. Erau cam 9 grade in Geneva, nu toti avea gluca, dar toti nu aveau caciuli. Educatoarea mi-a spus ca este o gradinita publica si ca ei ies afara zilnic, indiferent de vreme. ZILNIC. Nu sar nici macar o zi. Si dupa 24 de ore de Geneva chiar o cred.

dsc00073

Doamnele din imagine serbau 150 ani. Impreuna. Doua englezoaice gemene, una stabilita in Elvetia calatoreau de ziua lor. Au impreuna 6 copii, 14 nepoti si un tonus care il bate pe al meu cel putin ca la fasole. M-au rugat sa le fotografiez impreuna, carau 2 rucsace imense si o tableta cat un laptop. Selfiul acesta a fost pentru mine, pentru ca au reusit sa imi smulga un zambet cand nu stiam de ce nu pot zambi.

Camera de hotel e the best ever for me. E practic o mica garsoniera cocheta si cosy. Si e doar de 3 stele. Ma intreb la 5 ce ii mai adauga in Geneva. Ah si nu ma pot abtine sa compar 3 stele la greci sau la noi cu 3 stele la acest popor vorbitor de franceza aproape exclusiv (engleza mai iac), dar cu atitudine si corectitudine nemteasca. Take a look:

dsc00283dsc00285

Sper sa apuc si sa DORM efectiv in ea. Partea a doua din Geneva, dupa ce a iesit soarele promit sa v-o arat in alta zi. Mai senina.

Si la pranz s-a dezlantuit jihadul.

Partea nasoala. Fara poze. Vlad 39.5 si creste. Au urmat 18 ore de chin si jale. Radu, si Radu nu e cel mai neexperimentat non-doctor din lume a fost depasit si paradepasit de agresivitatea febrei. Ca sa o scurtam a trecut si pe la spital, a fost hidratat, a primit paracetamol intravenos, i s-au luat analize, urate analize, a inceput antibioticul, totul remote. In acest haos mobilul meu a crapat. Definitiv. Pacane si tiuie, mi-a amitit doar de bolboreselile  stewardezei despre Samsungul note 7 care poate exploda la bord. Oh boy. M-am scos cu laptopul si cu video Facebook. Practic asa am simtit cumva ca am fost langa ei. Si unde naiba sa fi fost. Haos, luati de aici: perfalan ora 23 la 39. Acasa 38,6. La NICI doua ore de perfalgan incepe sa creasca 38.8. La 2 ore fix 39.1. Novocalmin. La 3 ore si o ora de Novocalmin 39.3. Comprese, urlete.  Se face 2 jumate p’aici, 3 juma acasa. Nurofen supozitor si in sfarsit mai scade.  Acum in miezul diminetii au trecut 4 ore si avea 39,1. O luam de la capat. Am dormit cu fereastra deschisa a conversatiei video. As fi vrut sa o inchid de nenumarate ori, dar de cate ori l-am intrebat am simtit ca e mai bine asa. Am dormit 3 ore cu 3 ore in 48 ore. Am vrut sa zbor acasa. Evident ca nu am nici un zbor in 48 ore.

Respiram. O noua zi inainte. Fara telefon la orizont inca 4 zile. Cu gandul acasa. Cu sufletul acasa. Cu creierii zdrumicati pe aici. Sa vedem ce iese bun din atata rau. Cata pediatrie poate intra printre neuronii edematiati si epuizati la Congresul European de la Geneva. Si daca nu va e greu, puneti o vorba buna. Acolo unde trebuie. Odata in plus stiu ca baietii astia au cel mai bun tata din lume. Iar printre noi exista asistente zeite. Vi le spun in privat daca vreti. Sa fie bine, sa nu fie rau! Un week-end DOAR CU SOARE pentru noi toti.

A bientôt de Geneve! PS: articolul a fost scris sa nu mai resimt senzatia de inutilitate de la mii de kilometrii distanta.  Sa o uit acum in miez de noapte ca sa pot merge mai departe. Senzatia pe care o ai atunci cand iti vine sa spargi ecranul doar ca sa iti poti lua copilul febril care te striga ca te vede sau nu CONTINUU.

dsc00233

Post-ul Viata cu Murphy sau cand pediatrii pleaca de acasa apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

Arsurile la copii – primul ajutor

$
0
0

Oare intamplator in saptamana premergatoare #Colectiv la cabinet au fost 2 (doi) copii cu arsuri? Arsuri la nivelul mainii/palmelor ambii, unul dintre ei copil de 1 an si un altul mai mare?

Cateva notiuni teoretice: pielea este al doilea organ ca marime si greutate in corpul omenesc, dupa masa musculara. Suprafata pielii la un om adult este de aproximativ 1,5-1,8 m2, greutatea find aproximativ 20% din greutatea corpului. Pielea este un organ vital, iar pierderea unei suprafete mari este INCOMPATIBILA cu viata. Este cel mai important organ de simt, este un organ protector vital. Arsurile termice la copii reprezinta unul dintre cele mai frecvente evenimente traumatice intalnite si constituie 10- 20% din totalul traumatismelor acute la vîrste pediatrice. Pana la 40% dintre traumatizatii prin arsuri sunt din pacate copii.

În Franţa incidenţa arsurilor constituie 3-8% dintre accidente, iar mortalitatea copiilor cu arsuri profunde se menţine la cote ridicate, în special la copiii mici şi variază între 16-53% Cele mai frecvent întîlnite sunt arsurile cu lichide fierbinţi şi la copiii de vârstă mica(0-3ani). Tratamentul arusurilor este complex, pluridisciplinar, costisitor şi îndelungat. Sechelele şi nevoile terapeutice ulterioare sunt mari, având în vedere necesarul crescut de intervenţii chirurgicale reconstructive , putând ajunge la invalidităţi şi diformităţi definitive.  Pacienţii arşi necesită în medie 1-1,5 zile de spitalizare pentru fiecare procent de suprafaţă corporală arsă. Acest timp reprezintă DOAR 20% din tratamentul total , la care se adaugă reabilitarea , intervenţiile de reconstrucţie şi readaptarea la viaţa cotidiană. Se ştie că o arsură severă este una din cele mai traumatice agresiuni pe care un om o poate suporta şi căreia îi poate supravieţui

Arsurile pot fi, in functie de agentul cauzator:

1. Arsuri termice cu:

  • lichide fierbinţi ( apă, lapte, cafea, supă, etc. )
  • cu lichide vâscoase ( crema caramel, smoala, metale topite )- dau arsuri profunde, din cauza temperaturilor ridicate şi a contactului prelungit,  prin vapori supraîncălziţi ( oala de presiune, vasul de expansiune de la autoturisme ). În cazul exploziilor în spaţii închise, gazele şi vaporii fierbinţi pot determina arsuri de căi respiratorii superioare ( C.R.S.) care se caracterizează prin voce răguşită, hiperemie faringiană, arsuri perioronazale si care ATENTIE- necesită obligatoriu spitalizare, chiar dacă leziunile tegumentare sunt minime
  • prin solide fierbinţi – dau arsuri profunde şi bine delimitate
  • prin flacără – dau arsuri profunde

2. Arsurile chimice pot fi cu :

  •  substanţe corozive care produc distrugere proteică extensivă
  •  cu substanţe oxidante care coagulează proteinele
  • cu acizi care au acţiune desicantă gravă (usuca foarte rau) producând deshidratare celulară severă

3. Arsuri electrice

Ati auzit de nenumarate ori expresii de tipul arsura gradul 2-3 pe suprafata. Calculul suprafetei are  reguli  foarte clare, interesant de retinut ca fata, capul si gatul au procent mai mare decat sa spunem intreg toracele. Gradul de arsura iarasi are numeroase clasificari, scoala romaneasca imparte tipul de arsuri in 4 grade, pe intelesul tuturor sper eu cam asa:

  • Arsuri superficiale de gradul I  presupun distrugerea părţii superficiale a epidermului; clinic se caracterizează printr-un eritem dureros, fără edem sau flictene, Nu necesită tratament decât în cazul în care afectează o suprafaţă întinsă a corpului, se vindecă spontan în 7 zile.
  • Arsuri parţiale  de gradul II pot fi , la rândul lor , arsuri parţiale superficiale ( afectează doar dermul papilar, formează vezicule cu conţinut lichid la interfaţa dintre derm şi epiderm; după îndepărtarea flictenelor plaga apare roz, umedă ,dureroasă, se vindecă, de obicei, fără sechele locale în mai puţin de 14 zile) şi arsuri parţiale profunde ( afectează şi dermul profund,, leziunea necesită peste 21 de zile pentru vindecare spontană şi este 3 de obicei generatoare de cicatrici; poate avea indicaţie chirurgicală)
  • Arsuri de gradul III – distrug în totalitate structura dermului; sunt nedureroase şi prezintă aspectul unei escare albe; uneori, în primele 48 de ore pot avea un aspect roşu, viu, mimând o leziune mai puţin profundă, nu se vindecă spontan sub tratament conservator decât în peste 4 săptămâni si au întotdeauna indicaţie chirurgicală. Arsurile de gradul III lasă întotdeauna cicatrici definitive, hipertrofice şi/sau retractile.
  • Arsuri de gradul IV – sunt arsuri de gradul III la care se adaugă afectarea simultană a unor structuri subdermice ( fascie, muşchi, tendoane, nervi, vase, structuri osteoarticulare), necesită abord chirurgical de urgenţă.

incendiu

Masuri de prim ajutor cand copilul dumneavoastra s-a ars sa spunem cu un lichid fierbine sau a pus mana pe un obiect incins: 

  1. sunati la 112
  2. puneti arsura sub jet de apa rece, nu extrem de rece, pentru 15 minute
  3. nu folositi gheata
  4. daca hainele sunt lipite de pielea arsa nu le trageti,  taiati haina pana in zona arsa si lasati-o pe loc.
  5. acoperiti zona arsa cu haine curate (compresa sterila etc)
  6. nu puneti peste zona arsa nimic altceva (si aici este o lista exhaustiva incepand cu OTET, ou, albus, galbenus, faina, crema de galbenele etc etc etc…)
  7. reduceti durerea cu:  Ibuprofen (Nurofen), Paracetamol sirop sau supozitoare in cazul copiilor, cat de repede posibil
  8. MERGETI la medic, chiar si atunci cand arsurile vi se par minore. Evolutia unei astfel de leziuni se extinde pe zile si saptamani, nu toate  arsurile trec de la sine, pot aparea cicatrici retractile foarte neplacute sau suprainfectii.

PS: Articolul este dedicat celor doua mamici care m-au vizitat saptamana trecuta. Una pusese otet si sunase medicul de familie, in loc de 112 si se adresase unei policlinici (in speta mie) in loc de spital, pierzand timp pretios. Din fericire a fost vorba de o arsura de gradul II care a necesitat tratament ambulatoriu, fara antibioterapie, iar SMURD-ul a sosit in 12 minute de la apelul meu. Al doilea caz, al unui copil mare cu arsura de peste 48 ore care nu parea serioasa, la prima vedere,  a necesitat totusi tratament antibiotic si pansare de catre chirurg pe parcursul mai multor zile.

Post-ul Arsurile la copii – primul ajutor apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

Lectiile de viata din online

$
0
0

Departe de mine gandul sa scriu despre parenting. Asta si pentru ca eu personal sunt departe de orice notiune de parenting perfect, departe de orice scrie in carti sau de ce eu insami recomand pacientilor. De ce? Pentru ca e greu al naibii. Dar despre mine…altadata sau poate niciodata…

Astazi vreau sa scriu despre voi si pentru voi mame. In urma cu 9 ani (OMG 9 ani?!!) majoritatea  internautelor viitoare sau proaspete mamici scriau sub un pseudonim pe forumuri. Se crea o comunitate de cateva zeci de femei care cumva vorbeau o limba comuna. S-au legat prietenii pe viata, unele dintre ele au trecut dincolo de ecran. Prieteniile pe viata au TRECUT intotdeauna dincolo de ecran. Abia atingand realitatea. Exploda si acolo situatia in secunda in care apareau copiii si incepea, indirect, intrecerea: al meu doarme, al meu nu doarme, al meu mananca mult, al meu nu, al meu mananca san, al meu nu vrea san, eu am nascut natural, eu cezariana la cerere etc. Dar parca parca era ceva mai multa toleranta, mai multa intelegere.

Astazi exista facebook. Exista grupuri de alaptare, de diversificare, de nasteri, de mancare, de alergii, de pareri despre doctori?, de mame care slabesc, care nu slabesc, de mamici cool, la primul bebe, la al doilea bebe, in jurul blogurilor si bloggerilor. Si pur teoretic facebookul a vrut sa fie mai putin nepersonal decat un forum cu identitati ascunse. A inghitit fara doar si poate toate celelate retele de socializare. Pana si grupul de gimnastica de pe onlinesport unde-mi faceam eu veacul gata s-a dus. E pe facebook. Mai sunt si bloggerii de parenting. Personal, sa imi fie cu iertare, dar parca sunt din ce in ce mai multi si mai toata lumea se raporteaza la propriile experiente. Nici nu stiu daca unii dintre cei care scriu in diversele grupuri sau pe site-urile personale realizeaza impactul pe care il pot avea. Multa vreme nici eu nu am realizat ca atunci cand un subiect „vorbeste despre tine” te poate urmari zile intregi.

depresie

Iata ce doresc a va transmite eu, omul care are de-a face de multe ori cu consecinta acestui melanj mare numit internet: mamele sunt fiinte fragile pe care un cuvant nepotrivit, o comparatie nefasta le poate face extrem de nefericite. Atat de nefericite incat unele ajung la mine descompuse emotional, convinse ca daca nu pot alapta exclusiv sunt cele mai rele mame de pe pamant, sigure ca doamnele din grupul lor „facebookian” au dreptate cand spun ca laptele praf a distrus burtica tanarului mostenitor si ca niciodata bifidusii nu vor mai fi aceiasi si viata lui va fi definitiv marcata de nereusita mamei. Si daca vi se pare o gluma aflati ca am paciente care merg la psihiatru, care iau sau nu medicatie, care lupta sa isi recapete increderea in sine, care abia dupa ce au dat „leave group” reincep sa traiasca. Sigur imi veti zice, aveau ele o predispozitie. Cu siguranta, dar de ce sa nu le ajutam dandu-le un bobarnac de pe marginea prapastiei?? De ce sa nu fim vehemente si acuzatoare? De ce sa nu citim: “mami/mamico dar tu nu stii cat de rau ii faci copilului tau ca nu il alaptezi?”……

Ah, si ma iertati, cred ca ceva mai ingrozitor decat limbajul asta asa zis blandofamiliaroprietenesc cu formularea “ mami” dupa care ii articulezi una in moalele sufletului nu cred ca exista. Este un fel de hai sa fiu politicoasa cu tine, dar superioara cumva. Din categoria: „am fost la spital si doamna doctor imi vorbea cu mami/mamico”. Este fix acelasi lucru: eu stiu mai bine ca tine „mami” si urmeaza o tirada nesfarsita de explicatii semi-acuzatoare. Pacientele vin apoi cu ideile gata formate, cu 1232 de intrebari, cu raspunsuri pe care le intuiesc, le asteapta, le solicita. Sunt la sfarsitul unei saptamani pe care pe alocuri am resimtit-o de lupta, de mare lupta. De multe ori nu apucam sa termin ce aveam de spus ca urma o noua intrebare si inca una si inca una toate pescuite din online. Pentru ca deja recunosc frazarea si le re/cunosc de la pacienta la pacienta.

Aveti grija ce spuneti si cum spuneti. Nu puteti sti cui spuneti. Unui suflet fragil sau unei femei puternice. Ceea ce dumneavoastra vi s-a potrivit uns, nu se intampla tuturor. Sunt mamici care trag dupa ele neputinta alaptarii dincolo de primele saptamani, care nu reusesc sa se impace cu ele insele, desi au facut tot ce puteau si in plus. Care se simt aratate cu degetul, inconjurate doar de povesti de succes. Pentru care 20-30 minute de empatie din partea mea nu balanseaza zilele intregi de pe grupurile de mamici care ii spun ca nu a facut chiar totul. Si alaptatul este doar un exemplu, dar poate cel mai concret cu care am de a face.

…una peste alta nu uitati ca viata reala este reala doar in realitate. Ca dincolo de ecran toti putem fi zei sau monstri. Ca de multe ori ni se serveste un produs finit, cu mai multa sau mai putina constiinta. Ca in spatele unor cuvinte cu care te familiarizezi, pe care le crezi empatice, omul poate citi de fapt printre randuri. Si iti arunca buzduganul drept in cap pretextand ca ti-a dat un sfat de bine. Incepeti sa invatati inainte de a fi prea tarziu ca...viata reala este doar REALA. Si realitatea fiecaruia ne-o stim doar noi. Nu dati cu pietre.  Ganditi-va la ce am scris o secunda in plus.

Post-ul Lectiile de viata din online apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

Anemia la copil- importanta suplimentarii cu fier (P)

$
0
0

Anemia prin deficit de fier este cea mai frecventa anemie a copilului mic. Deficitul de fier este cel mai frecvent intalnit deficit al unui micronutrient, afectand mai ales copiii datorita in principal ritmului de crestere rapid la aceasta varsta care necesita aport important. Si atunci ne intrebam? Recomandam oare fier copiilor? De la ce varsta? Pentru cat timp?

Ce spun studiile? Copiii care sunt nascuti la termen de obicei au suficiente rezerve care sa asigure necesarul in fier pana la varsta de 4-6 luni, au concentratii mai mari de hemoglobina si hematocrit, ceea ce a dus la presupunerea ca cei alaptati au suficient fier sa ajunga la varsta diversificarii fara supliment. Alte studii au demonstrat ca suplimentarea alimentatiei cu fier in primele 6 luni conduce evident la valori mult crescute ale hemoglobinei la varsta de 6 luni care -au asociat cu o acuitate vizuala crescuta si cu o dezvoltare psihosomatica superioara. De aceea ani de zile a existat recomandarea ca sugarii la termen sa primeasca o suplimentare in fier de 1mg/kgc/zi incepand cu varsta de 4 luni care sa continue pana la varsta introducerii alimentelor solide si dincolo de aceasta varsta.

Sugarii care primesc formula nu necesita suplimentare cu fier pentru ca laptele praf este imbogatit deja cu acest micronutrient, concentratia uzuala fiind 10–12 mg/L. Copiii care sunt alimentati mixt si in cazul carora cantitatea de lapte de mama primita este incerta au de asemenea indicatie pentru a primi fierm aceeasi doza.

Alt studiu publicat in 2014 a urmarit o cohorta importanta de nou nascuti sanatosi la termen. La varsta de 4 luni doar 5,7% dintre ei prezentau deficit de fier, pentru ca la 6 luni procentul sa creasca semnificativ la 26.1%. Deficitul de fier aparurt s-a asociat semnificativ statistic cu incetinirea ritmului de crestere in greutate a sugarului. Sau pe intelesul tuturor ne aflam in fata unui cerc vicios: anemia duce la scaderea apetitului, iar lipsa poftei de mancare la anemie prin deprivarea de nutrienti care ar ajuta. Acest studiu confirma ceva ce se stia de o vreme, copilul alaptat poate primi supliment de fier incepand cu varsta de 4 luni si pana la varsta diversificarii.  Necesarul de fier intre 6 si 12 luni este de 11mg/zi, iar intre 1 si 3 ani de 7 mg/zi. Acest necesar este de obicei foarte bine atins daca alimentatia copilului este variata si cuprinde carne, cereale imbogatite in fier, fructe si legume bogate in vitamina C care ajuta la absorbtia corecta a fierului.

Este prea bine cunoscut faptul ca toti prematurii trebuie sa primeasca cel putin 2mg/kg/zi in primele luni de viata. De asemenea este recomandat faptul ca pana la implinirea varstei de 12 luni sa existe macar o determinare a hemoglobinei, deci recoltarea unei hemograme, a sideremiei, feritinei, transferinei. Pe de alta parte ghidul ESPGAN din 2013 a concluzionat ca in cazul copiilor nascuti la termen si alaptati exclusiv nu exista suficiente dovezi privind necesitatea administrarii fierului ca si supliment alimentar. Asta nu inseamna ca este contraindicat sau ca este o greseala administrarea.

Experienta persoanala a oscilat printre recomandarile ghidurilor, reticenta parintilor de a administra fier sau de a recolta sange in vederea dozarii hemoglobinei sau feritinei. Am avut cel putin 2 cazuri de care imi amintesc recent, de copii care au crescut corect, alimentati corect, in cazul carora suspiciunea clinica de anemie importanta a confirmat valori extrem de scazute ale hemoglobiei, ambele sub 7 mg/dl! ( sa retinem 7 este o valoare la care exista recomandarea de transfuzie sangvina). De aceea necesitatea suplimentarii cu fier trebuie sa ramana o indicatie medicala solida si posibil ca preventia anemiei de la varsta de 4 luni sa conduca la evitarea unor astfel de situatii. Experienta medicului si examenul clinic trebuie sa ramana importante in luarea deciziilor corecte.

ferrodep

 

Ferodep poate fi o solutie excelenta. Ferrodep contine Fe-P80E – pirofosfat de fier microîncapsulat, Pido-Zinc®, cupru, vitamine C, B2, B6, B12, acid folic, nu contine zahar, gluten sau lactoza. Ce este Fe-P80E: ste un pirofosfat de fier micronizat până la atingerea dimensiunii de particule fine, mai mici decât în pirofosfatul obișnuit și dispersabil, pentru a preveni reaglomerarea și precipitarea. Astfel, se asigură o biodisponibilitate crescută și o cantitate de fier constantă la fiecare administrare. În plus, nu provoacă iritații, nu lasă gust neplăcut și este absorbit lent în intestinul subțire. Ne asteptam la mult mai putine situatii de constipatie sau diaree care sa duca la necesitatea intreruperii tratamentului. Cuprul are proprietati antioxidante si imunostimulatoare, vitamina C contribuie la absorbtia fierului, in timp ce complexul Pido Zinc contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, a metabolismului micro- și macronutrienților, susține în mod natural funcția cognitivă și vederea, contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ și la procesul de diviziune celulară.

Vitamina B2 contribuie la creșterea capacității de a lega fierul și cantității de feritină serică, avand rol antioxidant și în producerea energiei, vitamina B6 participă la maturarea globulelor roșii și contribuie la menținerea funcției imunitare normale. Vitamina B12 este implicată în producția de globule roșii, în funcția neurologică și în menținerea unui status nutrițional bun pentru sistemul imunitar.

Produs polivalent, merita intotdeauna de avut in minte pentru corectarea si preventia anemiei feriprive la sugari si copii.

 

Sinovita de sold la copil

$
0
0

Sinovita de sold este cauza cea mai frecventa pentru durerea acuta de sold a copilului cu varsta intre 3 si 10 ani. Inflamatia conduce la artralgii si artrita secundara din cauza inflamatiei sinovialei (imaginati-ca ca membrana care „inveleste” articulatia soldului este cea afectata si deci tot ce inseamna miscare in acea articulatie este grefata in primul rand de durere IMPORTANTA). Sinovita de sold apare insa si la varste mai mici, cel mai greu de diagnosticat fiind probabil la copilul mic care abia incepe sa mearga.

De obicei sinovita de sold urmeaza unei infectii respiratorii, unei bronsite, otite, pneumonii sau unei simple raceli trecute poate chiar si neobservata.  In timpul bolii insa foarte rar copilul prezinta semnele unei boli acute sau febra. Sunt situatii cand parintii aduc copilul la medic pentru ca schiopateaza, frecvent chiar si fara sa semnaleze durere. Examenul clinic si anamneza sunt extrem de utile pentru suspiciunea diagnostica, dar in ciuda diagnosticului extrem de probabil intotdeauna prefer sa indrum pacientul si catre medicul ortoped pediatru. Sinovita de sold duce la limitarea miscarii din cauza durerii mai ales la miscarea de abductie si rotatie interna (desi pana la o treime din copiii bolnavi NU au limitare a miscarii, asa cum altii au limitare a miscarii chiar si pentru miscarile pasive- cele facute de catre examinator). Soldul poare fi extrem de dureros la palpare,  iar cea mai sensibila metoda de a diagnostica clinic este cu pacientul intins pe spate,  medicul realizand miscari de rotatie ale membrului afectat in articulatie si datorita experientei, pe care o are in mod particular medicul ortoped, va detecta o contractura musculara de partea afectata, comparativ cu partea sanatoasa.

Investigatiile care se efectueaza au ca scop in mod particular diagnosticul diferential cu atrita septica, afectiune serioasa si care necesita tratatament complex, agresiv, inclusiv antibiotic si pe termen lung. Hemograma, CRP, VSH (teste de inflamatie) pot fi usor modificate, se descrie leucocitoza, dar nu la valori foarte mari. Procalcitonina insa face net distinctia intre inflamatie si infectie, in sinovita tranzitorie fiind scazut pe intreg parcursul bolii. Ultimele recomandari considera excesive investigatiile suplimentare in cazul unei suspiciuni clinice de sinovita tranzitorie, hemograma, CRP, VSH, ecografie sau radiografie de sold fiind singurele necesare. Radiografia de sold exclude alte leziuni osoase si evidentiaza usoara largire a spatiului articular.

sold

(sursa foto: www. emedicine. com)

Desi extrem de utila in diagnosticul lichidului intracapsular (se vizualizeaza excelent),  ecografia de sold nu se foloseste de rutina in diagnosticul sinovitei, nu sugereaza deloc cauza inflamatiei si atunci scopul utilizarii este in ghidarea punctiei atunci cand se doreste examinarea lichidului intraarticular. La modul pur teoretic se pot face RMN de sold sau scintigrafie osoasa, investigatiile nefiind necesare, etiologia nu este sugerata de acestea, pretul fiind de asemenea mare.

Tratamentul presupune in principal repausul la pat timp de 7-10 zile. Nu se incarca soldul afectat cu greutate (nu se calca pe acel picior) pana ce nu dispar inflamatia si durerea. Se administreaza si antiiflamatoare ( ibuprofen), care scurteaza evident durata bolii. Uneori poate fi necesara mentinerea piciorului intr-o pozitie particulara, de flexie la 45 grade, dar de obicei se prefera lipsa imobilizarii, pacientul gasindu-si pozitia comoda in care nu are dureri.

Boala „trece” in 7-10 zile. Daca evolutie este nefavorabila trebuie cautat un alt diagnostic. Majoritatea se vindeca total in maxim 2 saptamani, in mica masura raman simptome pentru alte cateva saptamani, dar net diminuate ca si intensitate.  Riscul recurentei exista si poate atinge 17% in primele 6 luni. Nu exista nici o legatura demonstrata statistic intre sinovita si artrita juvenila, dar poate exista o legatura intre aceasta boala tranzitorie relativ benigna si riscul de osteoartrita ,la la varsta adulta. Ca si complicatie tardiva este notata si „coxa magna” care presupune largirea capului femural (osul coapsei) si subluxarea acestuia din „casuta” lui, acetabulul. Se descrie pana la 30% incidenta coxa magna in primul an dupa sinovita de sold.

Desi o afectiune relativ benigna, necesita diagnostic sigur, urmarire pentru observarea si combaterea eventualelor complicatii, ingrijire atenta din partea parintilor ( 7 zile de TOTAL repaus presupune purtarea constanta a copilului in brate in toata aceasta perioada, fara exceptii) si echipa multidisciplinara care include OBLIGATORIU ortoped pediatru si medic radiolog experimentat.

Post-ul Sinovita de sold la copil apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.


Utilizarea aparatelor de aerosoli/nebulizatoarelor in pediatrie

$
0
0

Disclaimer: acesta NU este un post publicitar. Este daca vreti o dragoste mare, cladita in 8 ani, timp in care am avut un partener care nu m-a dezamagit niciodata. Ba a mers saracu’ si pe post de zgomot alb cu zecile de minute, fara sa clacheze.

Sunt nenumarate situatiile in care in tratamentul unui copil sau adult avem nevoie de aparatul de aerosoli. In general administrarea medicatiei sub forma inhalatorie este o parte integranta a tratamentului afectiunilor respiratorii, acute sau cronice, de la mucoviscidoza (despre care am scris un articol mai vechi), la astm bronsic, boala pulmonara obstructiva,  pneumonii etc.

Nebulizatorul transforma medicatia sub forma lichida in particule care pot fi inhalate cu ajutorul unei masti sau a unei piese bucale. Kitul oricarui nebulizator contine un compresor,  piesa in care se introduc substantele medicamentoase, masca si piesa de gura, tubulatura. Instructiunile sunt de obicei clare: se aseaza compresorul pe o suprafata dura, se introduce cablul de alimentare in priza, se conecteaza tubulatura si se monteaza piesa unde se va introduce medicatia recomandata. Va recomand mare atentie la inchiderea corecta a recipientelor, de obicei exista o singura pozitie in care nebulizatorul functioneaza corect. La sfarsit se ataseaza masca sau piesa bucala si se apasa butonul pentru a porni nebulizatorul.

Povestea nebulizatoarelor folosite de mine incepe intr-o noapte din sfarsit de februarie 2009, la 6 saptamani de viata ale lui Andrei. Recunosc, lipsa de experienta si-a spus cuvantul si a urmat prima spitalizare din viata noastra. Dar atunci, in acea noapte, cand Radu a alergat intr-un suflet la singura farmacie non stop de la Romana, la coloane, mi-am pus toata speranta in tratatmentul cu aerosoli. Imi amintesc si acum ca a costat enorm, inclusiv in acest moment 400 roni un Omron C28 este un pret urias. In panica momentului, nu mai stiam nici cat invatasem in doar 1 an si jumatate de rezidentiat de pediatrie si tot sotul meu a fost primul care l-a montat.  C28 a avut apoi un urmas de nadejde, C28 plus, similar intru totul. Nu m-a dezamagit in 7 ani si jumatate de utilizare. Singurul moment de tristete pe care mi l-a oferit a fost in urma cu vreo 5 ani, la nunta verisoarei mele din Piatra-Neamt, cand l-am lasat frumusel acasa si Andrei a facut laringita.  Dupa 7 ani s-au rupt 2 cm din tubulatura, dar si atunci a fost reparat cu succes.

Undeva prin 2011 am incercat U22 . Mi se parea fabulos pentru deplasari, nu necesita sursa de energie, functioneaza cu baterii, este usor, silentios, se poate utiliza in timpul somnului, asadar se poate tine si orizontal si substanta nu curge. Era insa extraordinar de scump. L-am avut imprumutat, pentru ca da, tubulatura, mastile, piesele din plastic se spala cu apa si sapun si se sterilizeaza in substante dedicate. Astazi un pret mediu este la jumatate fata de cei 1000 roni de atunci.

La inceput de 2016 l-am cunoscut pe Omron A3. Este noul nostru prieten de fiecare raceala, mult mai rapid, arata cumva ca un atlet antrenat, cu ani de munca in spate. Stie ce dimensiuni trebuie sa aiba particula pentru fiecare tip de afectiune, e mai usor, discret mai putin voluminos. Si da, stie sa zboare in bagajul de cala cu succes, fara accidente.

Noutatea toamnei 2016 este DUO BABY, nebulizator si aspirator in varianta 2 in 1. Nu ne-am cunoscut inca, decat din pliante sau reclama la TV, dar pare a fi o combinatie reusita intre C28 plus si batista bebelusului atat de cunoscuta.  Se poate astfel pleca in vacanta fara grija aspiratorului. Stiu, veti spune ca exagerez, dar cunosc cel putin o persoana draga mie care pe litoral fiind a cumparat un aspirator special pentru aspirarea secretiilor baiatului bolnav. Parca v-am mai spus nu?

Am incercat sa explic pe intelesul tuturor cum se utilizeaza un nebulizator. Sa imi iertati stangaciile si tremuratul vocii, sper sa va ajute si sa puteti sa il folositi, doar atunci cand va fi cazul, cu succes.

PS: Multumesc doamnei doctor Iustina Stan, un om special, un dascal ( da domne, cineva care vrea sa invete si pe altii) minunat pentru inspiratie. Ma inclin.

Post-ul Utilizarea aparatelor de aerosoli/nebulizatoarelor in pediatrie apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

20 ani

$
0
0

Sa scriu despre noi la 20 ani de cand am chiulit la geografie ca sa incepem o viata in doi , apoi trei, apoi patru ….si nu, nu poate 5, desi sigur ca imi lipseste o Alice si probabil imi va tot lipsi, poate suna un pic a lauda de sine. Si intr-o lume in care ne invartim printre divorturi, separari, despartiri iar nu da bine.

Reteta succesului? Nu exista. „Succesul” nu se raporteaza la nimic. Nu aduna zile, nu aduna averi, nu aduna case sau masini. „Succesul” se pastreaza in inimi si ramane acolo. Nu, oameni buni, nu exista relatie in care unul minte. Fie si prin omisiune. Nu, nu exista relatie daca exista neincredere. Nu exista relatie daca exista indoieli. Nu exista relatie daca nu exista compromis, care sa nu fie unilateral. Nu exista relatie daca nu exista afectiune. Spuneti-i iubire, ca suna extraordinar de misto, dar bottom line e acolo un ceva care nu te lasa sa respiri daca omul de langa tine nu e bine. Nu exista relatie daca exista frustrare. Daca nu ii spui si ce nu iti place. Si ce nu iti prieste.

Am fugit vineri seara. Ne-am programat fuga asta de vreo 2 saptamani cand am realizat ca nu este suflet sa fugim intr-o vacanta cu nisip caldura si soare, asa cum visam acum vreo 2 luni. Nu este suflet, pentru ca in 20 ani sufletul nostru a cuibarit iubirea asta imensa pentru copiii nostri. Iubirea asta imensa pentru copii care vine la pachet cu grija, iar dupa ultimele evenimente bolnavicioase ale lui Vlad,  bunicul si-a delimitat „teritoriul”. Ne-am distrat numarand diferentele dintre noi. Stiti voi, frisca sau ciocolata? Iarna sau vara? Avion sau masina? …si am realizat o data in plus ca exact aceste diferente ne-au adus impreuna. Nu cred ca exista sau a existat vreodata subiect pe care eu si el sa il simtim si gandim la fel.  Dar exista ca dupa 20 ani mie sa imi placa vara si lui tot vara. Sau mie avionul, desi nu as fi crezut vreodata, si lui tot avionul. Desi spune el ca iubeste sa conduca la drum luuung. ( Ana si Nikos, vrea sa vina in Suedia by car :D)….

Faceti compromisuri, lasati de la voi, nu abandonati corabia de la prima cearta. Candva, demult, intr-un moment de infantilism maxim, i-am spus lui Radu, pentru ca asa fusesem invatata acasa: sotul/sotia tot strain iti ramane, pana la urma tot familia, rudele de sange, mama, tata, fratii iti sunt cei mai apropiati.  Imi amintesc si straduta din Piatra Neamt unde i-am spus asta, cu nonsalanta omului naiv si superficial. Atunci, omul asta care abia daca depasise 20 ani mi-a scuturat umerii si mi-a spus: ” cum poti crede o asemenea iluzie? Cumva mama ta sta cu mama ei? Cand o doare capul se duce fuga fuguta la bunica-ta sa o tina de mana? Esti o naiva! Omul de langa tine, cel mai bun prieten, confident, iubitul tau, trebuie sa fie cel langa care sa pui umarul sa construiesti. Sa aduni caramida cu caramida si sa inalti o familie. Sa ai copiii tai, acoperisul tau. Familia ta sa fim noi 2, familia extinsa…e restul lumii”…..Bunicii, adica parintii nostri au ramas cat de aproape AU VRUT sa ramana: unii mai mult, altii mai putin. Dar noi doi am mers inainte. Poate fi egoism sau nu, dar am inteles ca daca las garda jos, am toate sansele sa fiu o femeie fericita. Si sunt.

Ceea ce va doresc si voua. Si cum scriam candva, pe o invitatie:” pentru ca viata noastra sa aiba sens trebuie sa daruim viata….pentru a ne umple sufletele de fericire trebuie sa nastem fericirea….” Sa o cautam in lucrurile simple, intr-o iesire in parc, intr-e escapada la munte, in paharul de cidru pe care-l bei seara, in imbratisarea de dimineata inainte de a fugi la job, in privire calda, in mana ta peste mana lui cand conduce masina….

PS: filmuletul acesta a fost realizat acum doi ani, cand ne luptam inca cu manuta lui Vlad. A fost realizat intr-o noapte/dimineata dinaintea botezului. Asa e Radu. Dintr-un suflet. La multi ani noua!

Post-ul 20 ani apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

Live blogging de la European Society of Pediatric Infectious Diseases (ESPID) supported teaching course

$
0
0
  • 50% dintre antibioticele prescrise in lume (speakerul vine de la spitalul de pediatrie din Philladelphia USA) sunt recomandate celor care NU au nevoie
  • In 2030 vor fi inregistrate, daca se pastreaza trendul, 10 milioane de decese anual din cauza rezistentei la antibiotice
  • In Europa exista o suprautilizare, pe primul loc aflandu-se Grecia ,  Romania ocupand un „onorabil” loc doiNu se mai descoperă antibiotice noi. Nu este rentabil pentru industria farmaceutica o astfel de investitie . Antibioticele se consuma un timp limitat (cateva zile), in timp ce hipocolesterolemiantele sau medicatia antihipertensiva aduce profit urias.
  • New Antibacterial Agents Approved 1983-2011
    (click pe imagine pentru a o mări)
  • In afara de rezistenta la antibiotice, efectele adverse sunt extrem de importante. 1 la 1000 de vizitele la camera de garda sunt pentru efectele adverse ale antibioterapiei
  • Exista doat 1/4000 sanse ca tratand excesiv cu antibiotice o infectie probabil virala sa fie prevenite complicatii de genul meningitei, otitei medii etc
  • ! nu exista un numar de zile foarte clar stabilit pentru antibioterapie si se tinde care durate mai scurte. Atentie deci s-ar putea sa nu mai fie asa de rau sa intrerupi antibioticul odata ce simptomatologia a disparut
  • Ramane de demonstrat prin studii afirmatia de mai sus!
  • Stop killing the good bacteria! cu alte cuvinte folosind antibioticele omoram flora microbiana benefica  (pe langa bacteriile patogene), iar probioticele nu pot singure sa refaca ceea ce noi distrugem. Un probiotic contine 1-3 tulpini de bacterii benefice, in timp ce un antibiotic actioneaza ca o bomba, „ucigand” in masa
  • Dupa  vaccinarea rotavirala, diareea cu norovirus din  ce in ce mai agresivă 
  • Se va pune probabil in  viitor problema unui vaccin

    Post-ul Live blogging de la European Society of Pediatric Infectious Diseases (ESPID) supported teaching course apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

    8Live blogging de la European Society of Pediatric Infectious Diseases (ESPID) supported teaching course ziua 2

    $
    0
    0
    • Majoritatea cazurilor de hepatita B fulminanta la copilul mic (3 luni) aparțin sugarilor nascuto din mamele purtatoare de AgHBs cu AgHBe negativ (asa zis purtătoare cu viremie mica sau nedetectabila), care au fost vaccinati la nastere si la varsta de 2 luni, dar care nu au primit imunoglobuline B
    • Faringita bacteriana trebuie diferențiată de cea virala, iar exudatul faringian recoltat corect (amigdale si faringe, nu limba) aduce informatii de certitudine 
    • Orice test rapid negativ pentru streptococ  trebuie confirmat prin cultura obisnuita faringiana, nu neapărat  si testul rapid pozitiv care are o sensibilitate foarte mare
    • Problema actuala: rezistenta in crestere a streptococului la eritromicina si clindamicina, mai ales pentru cei alergici la penicilina
    • Majoritatea tulpinilor de strept. pyogenes „exprima ” proteine care leaga fribonectina F1si F2 si care promoveaza aderenta bacteriana
    • Acele tulpini de streptococ care contin gena pentru F1 s-au dovedit a fi responsabile pentru esecul terapeutic prin rezistenta. Beta lactaminele (amoxicilina, augmentinul)  un numar mare de organisme F1 pozitive, de aceea macrolidele pot fi cea mai buna alegere la unii dintre pacienți ! !!
    • Acoperirea vaccinala in Romania noiembrie 2016 pentru hepatita B este in jur de 89%, dar, din pacate, acoperirea DTP si polio doza 4 (schema completa) a scazut in ultimii doi ani dramatic, de la peste 80% la aproximativ 60%
    • Aceeasi tendinta mentionata de speaket ca fiind „dramatica” se observa si pentru vaccinarea ROR: daca doza 1 se mentine inca la o acoperire vaccinala in jur de 85%, ROR2 abia daca atinge 65%
    • Valori structurate pentru 18.11.2016 si care privesc  doar anul in curs: 1308 cazuri de rujeola in Romania, dintre care 6 decese. S-a declarat starea de epidemie si necesitatea recuperării vaccinale cat mai rapid. Rezultatul a fost tradus de la valoarea de 3215 de cazuri recuperate ca si schema de vaccinare ….ca fiind NOTHING in comparatie cu ce este nevoie . 
    • Judetele cu cele mai multe cazuri inregistrate sunt : Arad, Mures si Timis.

    Post-ul 8Live blogging de la European Society of Pediatric Infectious Diseases (ESPID) supported teaching course ziua 2 apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

    Si lupta e frumoasa

    $
    0
    0

    Si a venit vacanta mult asteptata… dupa 2 iesiri in 4 saptamani ambele la munte, ne-am decis sa sarim de data asta aglutinarea specifica de pe Valea Prahovei si sa lenevim, sa ne adunam crerierii imprastiati. Am avut grija sa-i zdruncin de tot cu o garda inainte de Sfantul Andrei, una memorabila. Si ei pe mine cu o febra inainte si dupa garda, care continua si fix in aceste momente in care 2 dintre cei 3 baieti clocotesc, iar celalalt are muci garla. Sa fie garda continua zic, sa nu ratam vreun moment. Si in haosul creat, cautand ultimele ramasite de Flixotide …pe care se pare ca nu le mai am…am gasit o hartie. Sigur hartia e personala, uitata insa nemeritat. Nu ma intrebati exact cand am primit-o, dar probabil intr-una dintre acele zile negre negre negre. Multi oameni au tras la caruta mea interioara, multi au spus vorbe, unele reusite, altele aiurite. Si mai multi m-au judecat si nu mi-au inteles amaraciunea. Sa spun durerea? Oh da, cu mana pe inima, nimic nu doare mai tare decat durerea ta interioara. Si nici un razboi nu e mai castigat, decat acela cu tine insuti, cand stii, mai mult ca oricand, ca nu mai vrei sa il porti vreodata, daramite sa il castigi.

    Sunt multi oameni care au stiut ce si cand sa spuna ceva, asa cum au tacut cand a trebuit. Se stiu ei, sunt providentiali. Candva am intrat in cabinetul de langa mine sa vorbesc cu cineva. Si acea cineva nu m-a uitat si m-a sunat, mi-a intins ambele maini si m-a tras in sus. Altcandva o blonda cu un ras molipsitor mi-a promis un vis. Si visul s-a implinit anul acesta. Nu intelege nici ea, cum nici eu nu am inteles mult timp, cat de mult conteaza sa faci bine cuiva cand are mai multa nevoie.

    love

    Aceasta este o alta scrisorare. Adevarata scrisoare catre Irina Costache medic pediatru. Si mama. Si iubita. Si merita sa o astern aici, ca sa nu o mai uit intr-o poseta printr-un dulap, langa cutia cu presupusul Flixotide.

    ca pe vremuri…
    Dar nu mai avem hartie, avem 1 si 0, ASCII, avem in principiu memorie de pastrat pentru toata viata.
    Va trebui sa lupti pentru tine, sa fii asa cum esti tu, sa te redescoperi pe tine, doar asa te vei simti implinita.
    Va trebui sa lupti pentru cei mai frumosi, cuminti si isteti copii pe care ii stiu eu.
    Va trebui sa lupti sa adaugi in cutia cu amintiri noi lucruri.
    Va trebui sa poti sa fi o mama echilibrata.
    Va trebui sa te plimbi cu mine in parc atunci cand copiii vor fi plecati demult cu ale lor.
    Va trebui sa ignori toata deziluzia profesionala si sa faci ce iti place, sa faci un studiu din ce ai tu, sa mergi la congrese, sa vorbesti cu oamenii care merita din profesia ta, sa te relaxezi asa cum vezi la cei straini mereu cu zambetul pe buze.
    Tu ai o viata profesionala in fata, te poti perfectiona, poti aduce si mai multa bucurie unor parinti disperati. Cei puternici azi, nu vor fi si poimaine! Poate maine va fi nevoie si de tine, nu stii unde este sansa ta. Atat trebuie.
    Esti deja o zeita pentru unii dintre pacientii tai, stii bine.
    Hraneste-te din succesele copiilor tai, ai toate motivele sa fi mereu cu zambetul pe buze.
    Esti atat de departe fata de acum 20 ani.
    Si daca nu vei reusi (eu dupa cum stii iau mereu toate variantele)...si lupta e frumoasa.

    Radu” 

    Post-ul Si lupta e frumoasa apare prima dată în Mamica Pediatru - Irina Costache.

    Viewing all 246 articles
    Browse latest View live